Consiliul Concurenţei Consiliul Concurentei

Consiliul Concurenţei

Este autoritatea naţională în domeniul concurenţei care pune în aplicare şi asigură respectarea prevederilor naţionale, dar şi a celor comunitare de concurenţă.

În acelaşi timp, Consiliul Concurenţei are rolul de autoritate naţională de contact în domeniul ajutorului de stat între Comisia Europeană, pe de o parte, şi instituţiile publice, furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat, pe de altă parte.

Activitatea Consiliului Concurenţei se desfăşoară pe două componente principale: una preventivă, de monitorizare a pieţelor şi supraveghere a actorilor de pe aceste pieţe şi una corectivă, menită să restabilească şi să asigure dezvoltarea unui mediu concurenţial normal.

Astfel, misiunea autorităţii române de concurenţă poate fi definită sintetic ca fiind aceea de a proteja şi de a stimula concurenţa pe piaţa românească în vederea dezvoltării unui mediu concurenţial normal, pentru ca, în final, să se asigure o promovare cât mai bună a intereselor consumatorilor.
 

ANUNŢ

Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare ale petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează (art. 7 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor).

De asemenea, petiţiile ilizibile, cele în care obiectul solicitării nu este clar, precum şi cele care conţin injurii şi expresii denigratoare la adresa instiţutiei sau a funcţionarilor publici, se clasează.